Scurt istoric al satului Lunca Vişagului

• Pe şoseaua judeţeană ce pătrunde alături de Drăgan pe valea cu acelaşi nume, de la “pârîul lui Foaie” se desfăşoară pe a parte şi pe alta a văii, urcînd spre Vlădeasa, Stîna de Vale şi spre dealurile Bulzului, satul ce azi poartă denumirea de Lunca Vişagului.
  Lunca Vişagului este un sat de munte, răsfirat pe zeci de kilometri pătraţi, un sat cu denumiri de pâraie de o deosebită rezonanţă dacică, cum sunt Zărna şi Zărnişoara, sau cu locuri ca poartă numele unor animale, la Zimbru, Piciorul Porcului , Euncul şi Dealul Caprii, legate de sigur de una din ocupaţiile străvechi ale acestor oameni.
• Fizionomia acestor oameni ne aduce în faţa ochilor chipul strămoşilor daci; blonzi, cu ochi albaştri, ten alb. De asemenea, caracterul lor, firea lor deschisă în majoritatea căzuţilor ne fac să ne gîndim la aceşti oameni ca la nişte demni şi adevăraţi urmaşi ai dacilor liberi.
• Din denumirile purtate de către această localitate, mai întâi Lunca Bulzului şi apoi Lunca Vişagului, rezultă faptul că aceste locuri au fost stăpînite de bogătaşii din Bulz şi apoi de către cei din Vişag.
• Conscripţia din anul 1793 nu aminteşte această localitate, deşi fiind greco-catolică ea ar fi trebuit să fie cuprinsă. În anul 1800 satul este filia a parohiei greco-catolica din Vişag şi se aminteşte de existenţa unei bisericuţe din lemn, situată în dreapta văii Glighii, la confluenţa acesteia cu Drăganul. Această bisericuţă a fost demolată şi vîndută. Actuala biserică, din piatră, este construită în anul 1931 .
• Şcoala, o cămăruţă în care cantorul Hapapici îi învăţa rugăciuni pe copii, datează din anii de după 1848, fiind încă o realizare a protopopului Ananie Pop din Morlaca. Ba era situată sub coaste, la Ioanea Picului. Dărâmându-se, din anul 1926 a început construirea şcolii actuale prin munca neobosită a învăţătorului suplinitor Paşcalău Iosif.
  Din punct de vedere administrativ, satul Lunca Vişagului a aparţinut de comunele Ciucea, Poieni, Valea Draganului, iar acum, din nou de Poieni. Doar între anii 194o-1944 satul a aparţinut comunei Săcuieu, iar teritoriul cedat ungurilor comunei Valea Drăganului.
• Locuitorii satului şi-au adus şi ei obolul la diferitele activităţi economica şi sociale care s-su desfăşurat în această zonă, dar pentru ei, în afară de învăţătorul Paşcalău Iosif, nimeni n-a făcut nimic. Pînâ în anul 1950, n-au avut nici măcar un drum de acces cu carul, deşi toate partidele le-au exploatat această necesitate, cerîndu-le votul. Singurul lor drum de acces îl constituia calea ferată forestieră . Astâzi şi ei, ca şi trănişenii beneficiază de avantajele şoselei modernizate şi de binefacerile autobuzelor care circulă pe aici de cîteva ori pe zi. Ocupaţiile de plutaşi şi lucrători la pădure, îmbinata cu cea de crescători de animale au fost cele care de-a lungul anilor le-au procurat cele necesare traiului. Astăzi, luncanii deprind o nouă meseria, aceea de constructori de baraje, şi traiul lor este şi el altul. Îmbinînd munca industrială, forestieră sau de construcţii cu creşterea animalelor, într-o regiune cu caracter subalpin, luncanii îşi aduc azi un aport deosebit la economia comunei.
• La ridicarea şi lansarea în viaţă a multor generaţii de tineri din Lunca Vişagului, un aport deosebit a adus Şcoala generală de 7 și apoi 8 ani din Traniş, ea constituind un prim pas spre o instrucţie şcolară mai ridicată şi implicit, un imbold spre continuarea acesteia în şcoli de nivel mai ridicat, spre profesii la care părinţii acestora nici nu îndrăzneau să aspire, poate, în tinereţea lor.
• Subliniem încă odată meritele acelui învăţător, Paşcalău Iosif, om al satului, care şi-a închinat întreaga viaţă pentru emanciparea consătenilor săi, murind sărac şi cu dorinţa ca satul să se numească Lunca Drăganului. Poate dintre sutele de elevi pe care i-a călăuzit în primii lor paşi în viaţă se va găsi cineva care să-i cinstească memoria, printr-o inscripţie în şcoala pe care a ridicat-o şi pe care a slujit-o cu pasiune şi devotament,

Prof. Aurel Negru

Istoricul coloniei FIoroiu

• Colonia Floroiu, împreună cu Zărnişoara, care face parte din aceiaşi unitate, sub aspectul funcţionalităţii lor şi a organizării, ele deservind interesele Şantierului Hidroenergetic al construcţiei Barajului de pa Valea Drăganului, este aşezată în partea de vest a judeţului Cluj, la limita cu judeţul Bihor.
• Teritoriul afectat construcţiilor şi cele cîteva case din împrejurimi, care fac parte din satul Lunca Vişagului, comuna Poieni, a aparţinut pînă în anul 1944 satului Traniş, care şi astăzi mai are încă aici terenuri pentru pâşunat. Aici, nu departe de colonie, în luna mai se împreunează turmele, iar “măsurişul laptelui este o adevărată sârbâ.tare, asemănătoare celei de la Pria (Sălaj) sau de la Sîmbra Oilor. Acolo foştii refugiaţi din Tranişu, şi-au alcătuit în anii grei ai Dictatului de ia Viena, o colonie.
• Lucrările de construcţie ale barajului, demarate în anul 1973, au constituit începutul apariţiei coloniei de la Zărnişoara, formată din 3 bărâci de locuinţe, local pentru dispensarul medical, o baracă pentru magazinul alimentar, cantină şi alte dotări necesare; apoi ateliere pentru secţia auto, centrala termică, etc.