• S-au scurs mai bina de o jumătate de mileniu de când localitatea Bologa este pomenită în documentele scrise, asezare are o istorie mult mai îndepărtată. Ruinele „Grădiștei” ori ale „Cetăţii mari” poartă amintirea unui trecut vrednic de aducere aminte, la care harnicii bologani de azi, neîntrecuţi dăltuitori în granit își aduc o bogată contribuţie .
• Așezerea omenească Bologa s-a stabilit la confluenţa Văii Săcuieului cu râul Crişul Repede. Datorită condiţiilor geografice defavorabile determinate de confluenţa celor două ape, existența trecătorilor naturale a Munților Apuseni , denumita încă cu 500 de ani în urmă „Calea Crişului” și a depresiunii prielnice agriculturii, găsim urme de vieţuire încă din orînduirea comunei primitive.
• Urme aparţinând istoriei antice: începuturile aşezării se pierd în negura vremii. Descoperirile arheologice de pînă acum atestă urme de natură materială din eroca pietrei. La locul numit „Drumul găunos” s-au găsit trei topoare, unul neperforat, celelalte perforate, confecţionate din piatră de natură granitică. Tot în acest loc au fost găsite câteva cioburi de vase, lucrate dintr-o pastă cu multe impurităţi. Asemenea dovezi demonstrează că în epoca nolitică (5.600-1.700 îen.), caracterizată prin şlefuirea uneltelor de piatră, apariţia olăritului şi domesticirea animalelor, exista o comunitate umană care sălăşuia într-o asezare stabilă la Bologa.
• Din epoca metalelor, când se cristalizează dacii din masa triburilor trace, există puternice urme arheologice la cetatea Bolic de lângă Huedin, nu departe de Bologa, ceea ce înseamnă că activitatea umană care există în aceasta zonă din neolitic continua sa existe și pe actuala suprafaţă a localităţii Bologa.
• O adevărată bogăţie de urme arheologice a ieşit la iveală din perioada orînduirii sclavagiste. La sfârşitul celui de al doilea război dacic regatul lui Decebal a fost transformat în provincie romană. Hotarele Daciei Romane au inclus Banatul, cea mai mare parte a Transilvaniei, Oltenia si o parte a Munteniei şi au lăsat peste tot urme sigure şi numeroase, așa cum este cazul şi la Bologa .
• Istoricul localităţii Bologa este legat de graniţa apuseană a provinciei care trecea pe la vest de regiunea auriferă la Alburnus Maior, coborând apoi la castrul roman de la Bologa, pe valea Crișului Repede. Mai departe graniţa provinciei urma culmea prealungă a Meseșului până la Porolissum (1). Întreg flancul drept al acestei aripi de apărare se rezema pe castrul şi aşezarea romană de la Bologa, continuând prin centrele altor castre ca Bucium, Românaş, Romita . În faţa castrelor se înălţau posturi de supraveghere şi apărare, fie baraje, fie turnuri lucrate în zid. În categoria acestora intrau cele două turnuri de paza de la Poieni, ori cele de la Hodişu situate pe vîrfurile Sonului şi Rîmbușoai, unde s-au găsit bucăţi ceramice. Toate acestea erau concentrate în jurul punctului defensiv Bologa şi posedau mici aşezări civile . Urmele arheologice atestă existenţa romanilor la Bologa, la scurt timp după războaiele daco-romane(2), deoarece au manifestat o dosebită grijă pentru organizarea unei linii de apărare împotriva incursiunilor altor neamuri care râvneau la bogăţiile acestor teritorii (3) .
• Faptul că ei au construit aici un castru demonstrează preocuparea cu care romanii apărau acesta locuri ce ofereau posibilităţi de uşoară pătrundere spre inima provinciei. Aşezarea şi castrul alcătuiau punctul extrem vestic, militar și civil roman în valea Crișului Repede, de unde și importanţa sa ca loc de frontieră, unii istorici presupun că aici a putut funcţiona și o stagiune cu caracter vamal-fiscal pentru traficul ce se făcea prin pasul Ciucea cu țara iazigilor(4) . Despre existenta castrului roman de la Bologa s-a pomenit mai mult(5), iar săpaturi organizate s-au efectuat în anii 1936, 1967, 1968 şi 1969 .
• Castrul de la Bologa este situat în unghiul format de confluenta rîului Crişul Repede cu Valea Săcuieului, pe un platou de sub cota 509, fiind apărat înspre vest de râpi prăpăstioase. Astăzi urmele castrului se disting cu uşurinţă la locul numit de sub „Grădişte”, în parta nord-estica a localităţii, nu departe de cantonul CFR . Aici se observă un răzor înalt de aproximativ 4 metri, înconjurat de trei porţi de câte două şanţuri conținue și un val de pământ. Zidul care desenează patrulaterul era întrerupt patru porți străjuite de turnuri .
• Potrivit tradiţiei locale, s-au găsit aici mai multe „comori” care au fost duse la Viena. Bătrînii satului mai ţin minte descoperirea unui leu de bronz plin cu monede de aur si argint, vândut pe un preţ derizoriu unui comerciant din Oradea. Își amintesc în mod sigur de perioada mai apropiată, când pentru construirea drumului naţional Oradea-Cluj, precum şi a unor case particulare, însemnate cantităţi de piatră au fost extrase din mijlocul “Grădiştei” pe motiv că nu mai trebuiau cioplite.
• Rezultatul cercetărilor este următorul: în prima faza a existat un castru de pământ, în cea de a doua unul de piatră în care zidul are o grosime de 1,5 metri și o înălţime de 4,10 metri, apărat de două şanţuri de apărare. În mijlocul castrului se găsea praetorium, clădirea comandamentului, cu camere dispuse în trei laturi, cu „capella sacra”. Tot în castru s-a descoperit alături de ceramica tipic romană, ceramică autohtonă, lucrată cu mâna, demonstrând cu prisosinţă dăinuirea elementului dac. În mai multe puncte ale castrului s-a găsit ceramică primitivă dacică, lucrată cu mâna din pastă slab fărâmițată, conținând nisip și pietricele. Iată cîteva axample: parte dintr-un vas cu buza răsfrîntă, fragment de ceașcă , opaiţ, buze de vas(6). Atât cărămizile de ipocaust cât și bielele menţionează corpurile de trupe care au staţionat la Bologa. Ștampilele de pe cărămizi si ţiglele confirmă existenţa la Bologa a unităţii Cohorta II Hispanorum . Față de ștampilele cunoscute s-au colecționat și cărămizi cu inscripții foarte clare (COH II HIS). O altă mențiune a acestei unități este stela funerară de granit închinată zeilor Mării . Studiind piatra funerară se desprinde faptul că ilirul Aelius Tatorius decurion în cohorta locală de hispani și-a sfârșit cariera militară în Dacia, între ai săi. Printre numeroasele trupe auxiliare care au staționat în Dacia, la Bologa mai este atestată și Cohors I Aelia(Aesatorum milliaria), a cărei ştampilă se găsește pe cărămizile descoperite în 1938 şi 1960 .
• Cu ocazia lucrărilor agricole au mai ieșit la suprafață obiecte ceramice: bucăţi de vase, unele chiar întregibile, torți, olane, ţigle, cărămizi şi chiar conducte de apă în afara castrului, în partea sudica a acestuia. Tot aici au fost descoperite şi cîteva monede cu provincia Dacia, o statuetă şi un inel cu inscripţia „utere felix”, adică „poartă-l sănătos” .
• Menirea castrului de piatră construit aici la începutul domniei lui Marcus Aurelius a fost aceea de a întări apărarea hotarelor Daciei în acest important punct strategic, unde pentru apărarea interioară a provinciei romane Munţii Apuseni constituiau un hotar natural. Cât priveşte numele antic al localităţii, așa cum precizează tratatul de Istorie a României, pe baza lecturii de pe un miliarm este se pare Resculum, deoarece distanța de XVI mii paşi de la Almaş (locul descoperirii acestuia) pînă la R… corespunde distanței pînă la Bologa(10).
• Fiind în acelaşi timp și perioada când pământul patriei noastre, îndeosebi cel al Transilvaniei, a fost stăbătut și locuit vremelnic de către unele popoare migratoare, izvoarele istorice cunoscute până în prezent nu ne mai oferă date despre această localitate până la începutul sec. al XIV-lea, Presupunem însă în mod logic continuitatea vieţii pe aceste meleaguri . Din lunga şi frământata orânduire feudală se păstrează la Bologa ruinele unei construcţii arhitectonice construită din piatră de granit, care, prin grandoarea ei, se impune privirilor şi trezeşte curiozitatea tuturor. Este vorba de o cetate feudală ajunsă când în posesie regală, când a unor mari familii feudale.
• A devenit la un moment dat centru unui mare domeniu spre care convergeau firele exploatării ţăranilor din jur, în interesul străinilor lor şi da pe a cărora metereze gurile puştilor puneau sub ascultare satele aparținătoare . Considerente de ordin strategic au dus la construcţia și în acesta locuri. Ca şi alte cetăți, construite în general la intersecţia marilor drumuri comerciale, în locurile unde aceste drumuri se ramificau, la punctele de frontieră sau în zonele de schimb de produse în interior și Bologa avea un rol economic pe lângâ cei strategic. Ruinele care în zilele noastre ne servesc drept mărturie a vremurilor apuse datează din secolul XIII însă documentele medievale ne vorbesc despre cetatea care păzea calea Crișului cu mult mai repede .
• Cea mai veche menţiune a cetăţii Bologa(11)(Sebiswar) se întâlneşte într-un document din 21 iulie 1319(12) , însă data construcției cetății nu se poate stabili. Unii istorici au legat-o de măsurile de ordin militar luate de regatul maghiar după marea năvălire a tătarilor din 1242(13). Din lectura documentului amintit desprindem următoarele: „Carol Robert, regele Ungariei, aduce la cunoştinţa .
• tuturora că mai mulți nobili i-au dovedit rea credinţă, fapt pentru care a hotărât să-i lipsească de toate moșiile aflătoare în regat. Iar aceste moşii mi le-au cerut magistrul Dezideriu de Elewanth, castelanul de Bologa . Dezideriu primeşte aceste moşii drept răsplată pentru “slujbele pline de credinţă şi vrednice de laudă ce mi le-a adus și le-a săvârşit cu inima celei mai mari credinţe în deosebitele noastre războaie şi ale regatului nostru”. Regele Carol Robert aduce drept argumente pentru zecile de moşii pe care le-a dat și dăruit” magistrului Dezideriu. devotamentul cu care acesta și-a lăsat moşiile şi bunurile sale părăsind chiar pe fii, soția și fiicele, pe care necredinciosul Matei de Trancen i-a zălogit, dovedind multă cruzime (“orbindu-i pe fii magistratului Dezideriu şi țînînd în robie pe soţia lui pînâ la cea din urmă suflare”). Dezideriu de Bologa era un nobil cu posesiuni întinse, atît în Transilvania cât și în Ungaria și Bosnia, un baron care a participat atât la războaiele nobiliare cât şi la cele ale regatului, fapt pe care regele l-a răsplătit, cântând în acelaşi cimp să-l atragă de partea sa în scopul întăririi puterii centrale. Caracterizarea istoricului D. Frodan, că “un astfel de comandant trebuie să prezinte suficiente garanţii materiale, posibilitatea de răspunde material la nevoie de veniturile domeniului său şi de a face avansuri din averea propria pentru nevoi urgente militare” se potriveşte întocmai şi castelanului Dezideriu .
• În timpul urmaşilor lui Carol Robert, Dezideriu îsi pierde o parte din slujbe şi posesiuni,deoarece castelan al cetăţii Bologa,este amintit un altul(15). Documentul dat în 30 iunie la Tileagd arată că „Gheorghe şi Nicolae, nobili de Tileagd, roagă pe Ubul, castelan al cetăţii Bologa să primească pe slujitorul lor Andrei, aducătorul scrisorii, ca pe un om de încredere şi să dea crezare spuselor sale .
• Spre sfârşitul secolului XIV, Bologa este amintită din nou ca cetate regală, însemnătatea cetății crescând considerabil. Evenimentele politice externe au determinat şi schimbarea stăpânirii cetăţii care nu este altcineva decît domnul Țării Româneşti, Mircea cel Bătrîn(16). Aşa cum rezultă dintr-un document dat la 23 Ianuarie 1399, Mircea cel Bătrân mai poseda în Transilvania un domeniu întins, cel al cetății Bologa, numit şi cetatea Huedin. Acest document aflat în arhivele statului ale R.P. Ungare a fost dat de către voievodul Transilvaniei în urma adunării ţinute la Turda în ianuarie 1399. Documentul precizează că ia adunarea de la Turda, Hicolae de Judas, în numele domniei sale Mircea, domnul Țării Româneşti, declară că cetatea Huedin cu satul Șaula și cu celelalte posesiuni a fost nu demult donată stâpînului său de către regele Ungariei si ca de aceea nu-și cunoaşte încă hotarele domeniului .
• Nu cunoaştem data până la care cetatea a rămas în posesia lui vorbeşte în repetate rânduri de “castrum regia Sebeswar) de unde s-ar putea deduce câ ar fi reintrat în stăpânirea regelui. Se ştie însă, în mod sigur,că pe la 1435 cetatea cu domeniul aparţinător se afla în proprietatea familiei Banfy de Losoncs . În acest timp, ţinuturile din jur și chiar unele sate aparținătoare domeniului Bologa participă la marea ridicare a ţărănimii din 1437, împotriva nobililor. La răscoala, pe lîngă ţăranii din părţile Dejului şi Sătmarului, participă şi cei din împrejurimile Huedinului. Aşa cum rezultă din textul celei de a doua înţelegeri, încheiată în 6 octombrie 1437 la Apatiu, la ea participa şi Nicolae Valkai din Huedin, localitate aparţinînd domeniului Bologa şi Ilie cel Mare din Almaş, “aleşi din voinţa sa de obște poporului şi a ţăranilor” , ceea ce dovedeşte că iobagii români și maghiari din aceste locuri au luat parte activă la răscoală. Dar intrucât răscoala a fost înfrântă, răzbunarea nobililor a dus la uciderea sau schingiuirea multor ţărani. În cazul domeniului Bologa, castelan este pomenit în 1462 Torok Istvan din Sântana, localitatea fiind amintită sub numele de Sebeswar, iar ceva mai tîrziu, în 1498, sub numele de Sebeswar alio nomine Hunyadwar(19) , adică cetatea Bologa sau cu alt nume cetatea Huedin.
• Cînd primul sfert al veacului XVI este zguduit de Războiul țărănesc condus de Gh. Doja, domeniul Bologa cunoaşte şi el mari frământări. În anul 1516, regele Ludovic al II-lea porunceşte lui Ioan Zapolya, voevodul Transilvaniei, să răsplătească pe comercianţi sebieni după averea lăsată moştenire de Banffy lanos fraţilor săi, deoareoe la reîntoarcerea din Ungaria au fost jefuiti la Bologa de oamenii lui Banffy Ianos de Losonczi. Locurile de aici păreau periculoase deoarece erau puţin umblate, iar locuitorii, apăsați de obligații multe față de cetate, se răzbunau uneori pe nobili .
• Trecând pe aici, Georg Raicherstorffer descria în anul 1528 această zonă cu „munţi sălbatici și abrupţi” unde românii, locuind în locuri pustii își caută hrana zilnică din folosirea turmelor și prinderea peştilor(20) .
• Cu toată sărăcia locuitorilor, dările de animale precum şi faptul că o mare parte din păduri aparţineau familiei Banffy, îngreunau şi mai mult situaţia ţărănimii. Și Banffy, ca și alţi nobili, își extindeau mereu domeniile și căutau să obțină cereale-marfă, sporând exploatarea ţăranilor iobagi. Din cînd în cînd se mai abat și alte nenorociri, așa cam sunt luptele dintre marii nobili, ori invazia tătarilor. În 1613, cînd Gabriei Bathăry a fost nevoit sa se refugieze la Oradea din fața lui Gabriel Bethlen cel animat de gândul de a crea un stat al Daciei, el a cerut Dietei din Transilvania să-l însoţească până la Bologa, pentru a-l feri de duşmani .
• Ceva mai târziu, prin 1660, Ghe. Rakoczi al II-lea, cel care se consideră principele principilor, mai ales după întărirea tratatului cu Țara Românească, a dus o politică autonomă fapt care a provocat o invazie turcească în Transilvania. Dar lupta cu turcii fiind pierdută şi odată cu ea şi tronul, mai are curajiul să încerce avantajele tronului, atacîndu-1 pe Abraham Barcsay, noul principe. Bătălia de lîngă Gilău se încheie în defavoarea lui, la 9 mai 166o. Învins și rănit în acelaşi timp, se retrage spre Oradea, petrecîndu-şi prima noapte de convalescentă la Bologa .
• Peste cinci ani, cînd cetatea Bologa cade, la 1 mai 1665, Dieta Transilvaniei ia măsuri pentru organizarea rezistenţei în partea muntoasă, greu accesibilă, la Bologa, hotarând întărirea cetății. Sub pretextul reparării grajdurilor din apropiere, stăpânul cetăţii, Banffy Denes, fortifică cetatea . Ceauşul turc de la Buda îl denunţă la sultan, iar acesta îi ordonă principelui să ia măsuri pentru dărâmarea cetății, deoarece, în caz contrar, pașalele din Timişoara, Buda si Eger vor trece la atac. În asemenea situaţie, viclenul Banffy promite dărâmarea dar o tot tărăgănează. Din cauza amânării şi uneltirilor oamenilor lui Banffy dărâmarea cetătii este abandonată. Proaspătul stapân al Transilvaniei, Imperiul Habasburgic , cu noua organizare politici și militară, nu mai pune accent pe cetăți. Rolul cetății Bologa începe să scadă .
• La începutul secolului XVIII, Bologa este pomenită din nou în legătură cu viltoarea provocată de răscoala lui Francisc Rakoczi II -lea. Promisiunea acestuia de a scuti de dări şi de slujbe iobăgeşti pe toţi aceia care sa vor ridica cu armele împotriva stăpânitorilor habsburgi a determinat întinderea răscoalei şi în Transilvania. Nobilii speriaţi s-au fortificat în cetăţi, dar răsculații au cucerit Becleanul şi Dejul, iar cei de pe Valea Crişului Repede cetatea Bologa şi Clujul(22). Cu toate succesele răsculaţilor, si- tuaţia iobagilor nu s-a scimbat deoarece promisiunile lui Francisc Rakoczi al II-lea au rămas neîndeplinite.
• Sub habsburgi, importanţa cetăţii scade mereu. Documentele vorbesc despre ea ca şi cum ar fi fost părăsită. Familia Banffy o neglijează deoarece la evenimentele istorice nu mai joacă nici un rol important . Starea construcţiei, dar mai ales populaţia domeniului, numele iobagilor şi obligaţiile lor, le cunoaştem din “Inventarul cotăţii Bologa din 1720-1799″(23) . Inventarul înscrie clădirea, iobagii şi veneticii, averea şi lacurile pustii, fânaţele, proprietatea feundalului, pădurea de drept şi moştenire, arătând că “cetatea Bologa (Sebes Vaar) este a contelui, groful, Banffy Gyorgy şi Farkas, în care după împărţirea veche din vremi are şi tânărul domnişor de Loșonczi Bunffy Farkaş”. Descriind cetatea, autorii inventarului arată “spre apus în mijlocul cetăţii este un bastion sub care sunt două camere, sub acest bastion câte o pivniţă bună, cea mai bună din cetate …, spre răsărit, în mijlocul cetăţii este iar un bastion, sub care iar iar două locuinţe, ceea deasupra e a lui Banffy Gheorghe, iar cea dedesubt e a domnişorului Farkas…”. Cetatea este înconjurată de pereţi compacţi cu o grosime medie de 2,5o metri, bastioane rotunde cu creneluri şi nişe pentru trăgători, oferind uşoare posibilităţi de apărare. De altfel, însăşi configuraţia terenului, acel pinten de deal pe care a fost amplasată cetatea cu accesibilitate doar din sud, dădea cetăţii mai multă rezistenţă, dar şi semeţie.
• Ca locatari, pe lângă comandantul cetăţii, castelanul, mai puteau fi întâlniţi soldaţii care păzeau porţile, străjile, bucătarii, pitarii și alţi slujitori. Cei care trudeau din greu, susţinînd pe cei de la cetate şi toată şleahta lor nobiliară, locuiau jos în vale, în case sărăcăcioase, nu departe de grajduri şi celelalte acareturi nobiliare. Starea lor de dependenţă este precizată şi în inventarul amintit mai sus, în care se arată condiţiile iobăgeşti şi obligațiile multiple. Descriindu-se fânaţele se spune că „în vale, din sus de drum e un fânaţ cu rogoz de 5 cosaşi, care a avut vecini din sus de apă la Florea loan, iobagul dommişorului, iar din jos drumul țării (unde este acum satul Bologa) şi rîtul Ursoi, care e sechestrat pentru amendă pe seama domnişorului de la iobagul Potra Teodori” .
• Căpitanul „teritoriului de sub cetate” aminteşte de iobagii Florea Ioan, Petre Floarea şi pe stînga Crişan Mihai. Se înşiră apoi iobagii fugiţi : Petruţ Ignat, Florea Teodor, Florea Petru, Giurgiu Iremiaș fugit în Bihor, Resteman Teodor şi Petru fugiţi în Bihor…
• Inventarul precizează că pe pusta lui Potra Marian, de demult domnii au construit o moară şi ca “acum iobagii domnului, Ptra loan şi Potra Mihai au clădit o moară care-i proprietatea lor”. În document sunt înşirate obligaţiile iobagilor, deşi este vorba de un inventar al cetăţii. Se precizează şi prin acest act robota şi dările faţă de nobili, arâtînd că iobagii trebuie să deie 28 snopi de ovăz pentru cei 2 vaidaşi(împuterniciţi) care-1 strîng Vaidaşii” . Era şi birul Sfîntului Mihai, unde dădeau şi faina care se putea răscumpăra cu 25 dinari. Pentru slujbe(să dea) 25 forinţi. Răscumpărarea pentru stupi 8 dinari, pentru porci, dacă erau în pădurea satului 44 dinari, iar în afară de sat 8 dinari. În loc de cereale erau obligaţi sa deie fân. Până şi pădurile aparţineau cetăţii, ţăranii fiind obligaţi să adune ghindă şi să contribuie la îngrăşatul porcilor familiei Banffy. Rezultă deci, că pe la jumătatea sec. al XVIII-Iea exista un mare stăpân al terenului arător, fânaţelor şi pădurilor, familia Banffy şi “restul ţăranilor din Bologa, iobagii, familii cu obligaţii în muncă, în produse şi în bani. În anul 1792, Banffy Ianos şi Ferencz au moştenit de la unchiul lor Banffy Sandor arabile şi fînaţe alodiale în Huedin, Rascruci şi Groşi, încât dominau cu moşiile comitatele Cluj şi Crasna, peste tot, ţărânii trebuiau să muncească pământurile. 
• Din inventarul amintit, prin descrierea obligaţiilor descindea ocupaţiilor sătenilor. Rezultă câ, majoritatea pâmântului rămânea pentru fânaţ, iobagii din Bologa având obligaţia să-l cosească, să-l adune şi să-l ducă până la Bonţida, adică aproape 100 km, deoarece acolo se găsea grosul averii familiei Banffy. O parte din teren îl arau, cultivând mai ales ovăz, fiecare casă fiind obligată să dea cîte 28 snopi . Mai dădeau făină sau o răscumparau, aşa cum răscumpărau şi porcii crescuţi în pădure, precum şi stupii pentru care plăteau 8 dinari. Producţia de cereale fiind scăzută în general, din cauza terenurilor sărace, l-a determinat pe autorul inventarului să specifice că “în loc de cereale erau obligaţi să dea fîn”. Iată deci un şir lung de obligaţii apăsătoare care l-au ţinut pe bologani într-o stare de înapoiere. Iobagii au căutat da nenumărate ori să-şi schimbe situaţia, să încerce ieşirea din sta rea de iobăgie. Nu întâmplător găsim participanţi la răscoalele ţărăneşti sau, aşa cum precizează inventarul cetăţii, iobagii fugiţi în alte sate, în speranţa că vor găsi o situaţie mai bună.
• Datorită acestor cauze, revoluţia de la 1848, precum şi celelalte evenimente politice din acea perioadă au trezit speranţele celor din Bologa ca şi tuturor ţăranilor obidiţi din Transilvania. Ori de cîte ori a trecut Avram Iancu pe aici a fost bine primit şi ajutat, fiind considerat eroul luptei de eliberare. La 4 decembrie se găsea la Săcuieu, în noaptea de 6-7 decembrie dezlănţuit atacul de la Bologa. De aici mai poartă lupta la Vişag, Rogojel, Tranişu şi Huedin. La acestea, pe lângă albăcani şi bistreni se foloseşte şi de forţele locale de sebişeni(25).
• Declanşarea primului război mondial s-a făcut simţită şi în rândurile locuitorilor satului Bologa. Astfel, după cum se arată în însemnările sale, răposatul Potra loan a Luchii, în ziua de 25 iulie 1914 sosesc în localitate primele ordine de chemare la următorii cetăţeni: Nicolae a Chirichii, TomaSfătului, Toderica Găvrilii, losif a Vilii şi încă câţiva, cărora li solicită să se prezinte cu primul tren la regimentele din care făceau parte .
• Imediat după sosirea ordinelor de chemare a celor mai sus menţionaţi, vestea asasinării moştenitorului tronului Austro-Ungariei – Frantz Ferdinand – la Sarajevo s-a răspândit cu repeziciune în rândul locuitorilor, precum şi teama că acestea ar putea să constituie motivul izbucnirii unui război. Conform aceloraşi însemnări, reiese că lumea era foarte îngrijorată, mai ales cei care făcuseră deja serviciul militar, considerând că, pentru început au fost chemaţi în armată numai cîţiva însă într-o bună zi vor fi chemaţi cu toţii. Ceea ce s-a şi întîmplat la 1 august 1914, dimineaţa, cînd, la ivirea zorilor Mitru Mariuţii s-a urcat cu goarna pe Dâmbul Moşului şi a început sa trîmbiţeze peste sat, apoi să strige cât putea mai tare „auziţi săteni! Toţi aceia care aţi făcut armată şi nu aţi trecut de 42 ani să vă adunaţi la primărie cât puteţi mai repede!” În câteva minute sătenii s-au adunat în faţa primăriei, unde aştepta primarul şi notarul, iar pe garduri şi pe pereţi erau afişate ordonanţe prin care se arăta că s-a declarat mobilizarea generală şi s-a introdus pe tot teritoriul ţării legea marţială . Din aceleaşi informaţii reiese că, cu această ocazie notarul le-a exeplicat ordinul de mobilizare şi le-a comunicat că a doua zi dimineaţa să se prezinte la cercul de recrutare din Cluj . Dacă la mobilizarea generală au fost chemați sun arme cetățenii pînă la 42 da ani, ulterior au fost recrutaţi cetăţeni până la 55 ani şi apoi chiar pînă la 6o ani, ultimii fiind chemaţi pentru lucrări în spatele frontului. Cei chemaţi pentru lucrări în spatele frontului nu se sustrăgeau mobilizării, deoarece erau informaţi că vor fi plătiţi bine (trei coroane pe zi, mâncare şi bocanci), ori în aceea perioadă nu aveau un loc angajat de muncă.
• Tot din informaţiile citate reiese că au plecat pe front numai cetăţenii care s-au prezentat la mobilizare la începutul războiului, cei recrutaţi ulterior fiind mobilizaţi pe loc. După prima recrutare în localitea Bologa a venit un oarecare Peris Arthur, care a dat de ştire în sat că are lucrări în judeţul Bihor, la Remeţi la minele de bauxita şi nu are mână de lucru. Le comunică că cei care se angajează la mina de bauxită, în momentul în care le vine ordin de concentrare nu vor fi duşi pe front, el obligându-se să le obţină dispensă. Aşa a şi fost . La Remeţi şi în alte puncte din Bihor, în minele de bauxită au lucrat cea mai mare parte din bologani și a ţinut războiul .
• Din participanţii la război, unii s-au întors câteva luni, după un an, după doi ani, alţii cînd s-a terminat războitul, ihii fiind luaţi şi prizonieri pe diferite fronturi.
• La sfîrşitul primului război mondial, în condiţiile destrămării Imperiului Austro-Ungar, unii dintre nobilii maghiari care aveau proprietăţi în Transilvania, dorind să-şi le păstreze în continuare, au încercat să le apere cu armele, încercând să oprească roata istoriei. Aşa a fost baronul Urmanczy, care stăpânea de la Huedin la munte 28.000 iugăre cu centrul la Beliş. El îşi formează o mică armată la Budapesta, formată din 65 militari înarmaţi cu puşti şi 6 mitraliere cu care se deplasează spre Beliş să-și apere domeniul . La Bologa, în drum spre Beliş își recrutează câțiva moți pentru a le servi de călăuze, printre care era şi un oarecare Potra .
• Cu toata asemenea măsuri, dezmembrarea Imperiului Austro-Ungar n-a putut fi oprită, iar marea sărbătoare de la 1 Decembrie 1918 i-a găsit pe locuitorii satului Bologa, ca şi pe cei ai satelor vecine, participanţi activi la realizarea acestui deziderat al românilor din Transilvania, ei deplasându-se cu un tren special la -Alba Iulia, numit “trenul Unirii”.
• În perioada dintre cele două războaie mondiale, locuitorii satului Bologa aderă la mai multe partide politice (Partidul Naţional Ţărănesc, Partidul Naţional Creştin, etc,). În acelaşi timp, găsim şi simpatizanţi ai Partidului Comunist.
• Dacă perioada 1918-1940 a însemnat o perioadă de linişte şi de activitate prodigioasă în toate sectoarele vieţii economice, politice şi culturale, declanşarea celui de al doilea război mondial, aplicarea Dictatului de la Viena şi cedarea Ardealului de nord au Însemnat începutul unei alte perioade, framîntate, din istoria satului Bologa . În urma Dictatului de la Viena, Bologa, care făcea parte din Ardealul cedat, se afla la graniţa cu România, locuitorii săi ţinând în permanenţă legătura cu locuitorii satelor de dincolo de frontieră nedreaptă (din satele Săcuieu, Tranişu şi Vişagu) şi găsindu-şi în caz de pericol refugiu la aceştia. Fără voinţa lor, fiind un sat pur românesc, Bologa şi bologanii au fost târâţi în război, în armata maghiară.
• După întoarcerea armelor împotriva hitleriştilor şi alăturarea armatei române armatei sovietice, pentru zdrobirea fascismului, mulţi din locuitorii satului, refugiaţi sau aflaţi în localitate, au solicitat să fie înrolaţi pentru a lupta şi a contribui la eliberarea ţării. De asemenea, soldaţii înrolaţi pe altefronturi solicitau să lupte în această zonă, aşa cum a fost Lucaci Aurel, care și-a dat viaţa la forţarea Mureşului. Sublocotenentul Potra Ioan a Luchii, Potra Dumitru şi Resteman Aurel, care se gâseau pe frontul din Moldova, au fost transferaţi la cererea lor pe frontul din Ardeal, aducîndu-şi aportul la eliberarea Ardealului, Ungariei şi Cehoslovaciei. Aceştia sînt încă în viaţă. Potra Ioan a Diacului şi-a dat viaţa pentru înfrângerea duşmanului pe frontul din Munţii Tatra. Conform memoriei localnicilor, tributul de vieţi omeneşti al bologanilor în cel de al doilea război mondial se ridică la 15-2o de persoane. ,
• În luna octombrie 1944, în timpul retragerii forţelor naziste 3Î înaintării trupelor române şi sovietice, cetăţenii bologani re- ugiaţi la Săcuieu au făcut parte din batalioanele fixe de apărare locală, înlesnind înaintarea trupelor aliate. Printre alţii, din aceste batalioane au făcut parte Dejeu Ioan (Sturz), Potra Alexandru a Gostanii şi Avram Aurel a loanii Zabaril.
• În timpul retragerii forţelor naziste, locuitorii satului Bologa au avut de întâmpinat multe greutăţi, distrugeri de bunuri materiale. Astfel, după aruncarea în aer a podurilor, ungurii au avut intenţia de a da foc satului. Un grănicer din Tranişu, Gylo, originar din Huedin (aflat încă în viaţă) a înştiinţat pe mulţi cetăţeni din sat despre intenţiile de incendiere a satului. Potra Alexandru a Luchii şi alţi cetăţeni din sat, membrii ai grupelor de apărare, au urmărit retragerea, dejucându-le planul, împiedicând punerea lui în aplicare.
• Aspecte din viaţa economică a satului:
  Istoria satului Bologa, viaţa sătenilor a fost legată de piatra de granit exploatată din carierele comunei. Aşa cum povesteau bătrînii satului, extragerea şi fasonarea pietrii au devenit ocupaţii de bază ala bologanilor la începutul secolului nostru. Începuturile sunt însă mai timpurii. În anul 186o, efectuîndu-se terasamentul căii ferate Oradea-Cluj, s-au dislocat primele cantităţi de piatră. După memorabila dată de 16 aprilie 1870, când cea dintâi locomotivă a salutat Bologa, în prima sa cursă oficială, carierele da piatră nu s-au închis, piatra extrăgîndu-se pentru a primi o altă destinaţie . Antreprenorul Fugly, tirolez de origine, a recrutat noi braţe de muncă, pe care le-a angajat la cioplirea pietrei. Fugly, împreună cu preotul din Bologa au luat în antrepriză pavareacâtorva curţi din Oradea, printre care şi cea a contelui Teleky. Orădenii, observând avantajele, au solicitat mai multă piatră. Pentru transportul acesteia, s-a recurs la plutăritul pe Crișul Repede . În urma unei tranzacţii cu Casa oraşului din Oradea, s-au pavat o stradă lată de 6 metri şi lungă de 200 metri, ceea ce a provocat reacţia scontată, şi anume cereri sporite de lucru şi noi cantităţi de piatră. S-au făcut noi angajări. Bătrînii satului, foști cioplitori, spun că Fugly lucra cu 200 de oameni. În culmea succesului, antreprenorii sunt ameninţaţi de o altă greutate şi, în consecinţă, unii bologani sînt concediaţi. Parcă dintr-o dată, debitul Crişului Repede a scăzut în aşa măsură, încât nu mai existau condiţii pentru plutăritul pietrii. Oamenii de afaceri s-au deplasat la Budapesta, una din capitalele Imperiului Austro-Ungar, propunînd piatră de pavaj în schimbul asigurării transportului acesteia cu vagoane, tranzacţie în urma căreia piatra cioplită de bologani a început să schimbe aspectul edilitar al capitalei maghiare. Din nou se înregistrează un avânt în exploatarea şi prelucrarea pietrii. În anul 1909, după cum relatează bătrânii satului, s-a deschis cariera de la Henţ, de la care s-a fasonat piatră pentru scopuri funerare. De aici s-a scos o mare cantitate de piatră, care s-a vândut societăţii franceze care construia şoseaua în perioada 1932-1936.
• Dacă la carierele de piatră se angajează tot mai mulţi săteni, alţii se mai angajează şi la exploatarea lemnului, ori la calea ferată, cei mai vârstnici rămânând credincioşi vechilor ocupaţii agricultura şi creşterea vitelor. Gospodarii satului îşi construiesc grajduri mari, spaţioase, cu fundaţii din piatră şi cu suprastructură din lemn, ori pe alocuri tot din piatră. Încep să apară case ceva mai arătoase, la construcţia cărora găsim aceiaşi îmbinare între piatră şi lemn. Dominaţia pietrei granitice se constată și în construcţiile social-culturale ale acelei perioade (căminul-cultural, cooperativa şi biserica) . Iată deci, cum de-a lungul multor veacuri locuitorii satului Bologa au trudit din greu pentru stăpânitori veniți de aiurea, neputându-se bucura îndeajuns de bogăţiile şi frumuseţile acestor locuri. Visurile lor, ce n-au putut fi încătuşate sau îngenunchiate, aveau să se realizeze după luminoasa zi de 23 August 1944.(Menţionez că la întocmirea acestei monografii istorice m-am informat din materialul întocmit de către profesorul de istorie Nicolae Șteiu de la Liceul industrial din Huedin, referitor la trecutul satului Bologa, din caietul cu însemnări personale rămas de la Potra Ioan a Luchii, precum şi din discuţiile purtate cu cetăţenii din sat, martori oculari ai unor evenimente).
• Bibliografie : 
  1. vezi: Istoria României. vol.I, Editura Academiei R.P.R., Bucureşti , 196o, p.351.
  2. Cohors II Hispanorum, cel dintîi corp de trupe care şi-a stabilit garnizoana la Bologa este amintită în I08 la Vîrşeţ, iar după iceastă data, inscripţiile şi ştampilele pe cărămizi nu o menţionează.decît la Bologa.
  3. St.Eerenczi, Sistemul de apărare din Nord-Vestul Daciei, în “Magazin istoric, an.II, nr»4, p.56.
  4. D.Tudor, Oraşe, tîrguri şi sate în Dacia Romană, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1968» p.254.
  5. V.Cristescu, Viaţa economică a Daciei Romane, Piteşti, 1929, p .98.
  6. descrise de N.Gudea în Ceramica dacică din castrul de la Bologa, _nr,Acta Musei Napocensis”, vol-rVI, p«5o3-5°8.
  7. I.I.Russu, Materiale epigrafice, în “Acta Muriei Napocensis”, voi. I-IV, cluj.
  8. D.Protaşe, Problema continuităţii în Dacia, Editura academiei, -964, p.23.
  9. vezi; Istoria României, vol.I, editura Academiei, 1963
  10. D.Tudor, în lucrarea citata, arata ca se poate accepta,doar ipoteza că numele antic al aşezării Bologa avea iniţiala R. El respinge localizarea staţiunii Resculum aici, susținând că aceasta era cartier al oraşului Alburnus Major.
  11. denumirea Sebeswar
  12. vezi: Documente privind istoria României, veacul XIY, C, Transilvania, voi. I, I30I-I320, Editura Academiei, 1953» P«318.
  13. A Pa 11as Nagy Lexicon XIV Kotat, Budapest, 1897*.
  14. D.Prodan, Iobăgia în Transilvania pînă în sec.XVI. vol0I, iiitura Academiei, Bucureşti, 1988» P.4-94,
  15. vezi: Documente C.Transilvania, vol.I. doc, nr. 54.
  16. vezi:.Istoria României. Editura Academiei, Bucureşti, 1953» tdI.II, p,366.
  17.Documente din Dosarul D.28.768 descris de I.Pataki în lucrarea “Ceva despre relaţiile Tării Româneşti cu Ungaria la sfîrşitul aedului XIV’,’ în Studii şi materiale de istorie medie, voi.II, Iiitura Academiei, 1957, p.423.
  18. Ştefan Pascu, Bobîlna. Editura Tineretului, 1957» p«211,
  19. Coriolan Suciu, Dicţionar istoric al localităţilor din Tran- jilvania, editura de Stat, Bucureşti, 1968, p.212.
  20. vezi: Călători străini despre Ţările Române, voi.II, Editura 1= Stat, 1968, p.212.
  21. vezi:nota 13, pentru Sebeş.,
  22. vezi: Istoria României, voi.II, Editura Academiei, 1953» p.244.
  23. păstrat la Arhivele Statului Cluj, fondul Banffy, fascicola I.
  24.citatele sînt prezentate pe baze traducerilor întocmite de : Icre inimosul căutător de documante despre comuna Poieni, răpo- satul A.Mărghitaş.
  25;. Horia Ursu, Avram Iancu, Editura Tineretului, Bucureşti, p. 135-136.

Prof. Floarea Potra