Comuna Poieni este situată din punct de vedere geografic în nord-vestul judeţului Cluj, mărginindu-se la vest cu judeţul Bihor, la nord-est cu judeţul Sălaj ( la nord, comuna Ciucea, la sud şi sud-est comunale Săcuieu şi Sîncrai, iar la est oraşul Huedin), fiind traversată de şoseaua internaţională E 15 şi de calea ferată Oradea-Cluj-Napoca.
În ceea ce priveşte relieful comunei, aceasta este situată la zona de contact a Munţilor Vlădeasa, parte componentă a Munţilor Apuseni, cu Depresiunea Huedinului. În partea de est, pe teritoriul satelor Poieni şi Hodiş, încep Munţii Meseşului, care continuă apoi pe teritoriul judeţului Sălaj . În general, Munţii Apuseni prezintă interfluvii largi favorabile amplasării aşezărilor care urcă pînă la altitudinea de 1.200-1.300 metri şi deasemenea, văi adânci şi înguste, umbrite şi neospitaliera, dar pretîndu-se la amenajarea unor importante obiective hidroenergetice. În seria acestora din urmă, Săcuieul, Valea Drăganului, Crişul Repede în defileul Bologa sînt unele din cale mai reprezentative. Confluenţele sau variaţiile locale ale rocilor au condiţionat însă şi formarea unor mici depresiuni cu cantonări de aşezări sau grupuri de aşezări, cum ar fi în zona noastră Morlaca pe Valsa Călatei, Tranişu pe Valea Drăganului, etc. . Aceşti munţi sunt alcătuiţi din formaţiuni eruptive mezozoice, banatitice, rezultate din manifestări magmatice succesive. Aşa se explică bogaţia Munţilor Apuseni în roci de construcţie, între care dacite şi andezite în masivul Vlădeasa şi în culoarul Crisului Repede (Mor laca, Bologa ca şi la Săcuieu).
În interes deosebit prezintă depresiunea submontană a Huedinului, care se caracterizează prin numeroase forme specifice calcarelor eocene (doline, mici peşteri, abrupturi şi încătuşări a văilor Mărgău si Călata), fie în şisturi cristaline, fie în graniţe, din care desigur comuna Poieni ocupă o mica parte .
Dacă comuna Poieni este situată geografic în aceasta zonă cu relieful prezentat şi cu constituţia petrografica amintită, înseamnă că are importante resurse naturale, printre care locul principal îl ocupă rocile de construcţie, fondul forestier şi terenul agricol. Andezitul, o rocă rezistentă cu mare răspândire în neoeruptivul Carpaţilor Româneşti se exploatează din cadrul comunei Poieni la Bologa, iar dacitul folosit pentru pavarea drumurilor şi ca material de criblură se exploatează la Poieni, Morlaca si pe Valea Săcuieului (Henţ) .
Comuna Poieni, ca şi întreg judeţul Cluj, beneficiază de un climat continental moderat. Altitudinea formaţiunilor de relief şi expoziţia lor, vegetaţia şi apele determină diferenţieri în mersul elementelor climatice, nota cea mai specifică fiind dotă de modificările impuse de relief, respectiv apariţia fenomenelor de fohn atenuat, în zonele periferice de nord-est a Munţilor Apuseni spre Depresiunea Huedinului, datorită descendenței aerului de provenienţă vestică după escaladarea culmilor muntoase. Repartiţia precipitaţiilor este inegală, cu cantităţi mai mici spre Depresiunea Huedinului și mai mari în zona muntoasă, variind între 300-1.200 şi chiar 1.400 mm anual . Distributia lunară a precipitaţiilor apare cu un maxim în iunie și un minim în februarie . Vânturile au dominanţa general vestică dar sunt influenţate de poziţia culmilor muntoase şi de orientarea culoarelor de văi. Viteza maximă a vîntului se înregistrează în februarie.
Teritoriul comunei Poieni dispune de numeroase resurse de apă reprezentată prin râuri şi ape subterane. Crișul Repede culege ca afluenţi mai reprezentativi pe Călata cu o,3 m3/s, Săcuieul cu 3,0 m3/s, Drăganul cu 6,4 m3/s. Alimentarea din ploi sau zăpezi predomină în proporţie de 64-77 %, aportul apelor subterane fiind mai ridicat în cazul rîurilor Drăgan (34%) și Săcuieu (29%) . Dintre acestea, Crişul Repede, Drăganul şi Săcuieul se pretează la amenajări rentabile pentru eventualele microhidrocentrale . De fapt, pentru valorificarea, potenţialului hidroenergetic al Drăganului se desfăşoară lucrările hidrotehnice pentru construirea barajului pe acest râu, în cadrul sistemului hidroenergetic Someş-Criș .
Solurile reflectă etajarea climatică cît şi pe cea a vegetaţiei, elementele care stau la baza procesului de pedogeneză – roca mamă și unele particularităţi hidrogeologice (profunzimea nivelului freatic, salinitatea apelor freatice) justifică mai ales formarea solurilor intrazonale. La diversificarea locală a tipurilor zonale de sol participă si fragmentarea accentuată a reliefului, expoziţia versanților și înclinarea acestora, ei jucînd un rol destul de important în declanşarea eroziunii torenţiale şi în alte procese de degradare a solurilor (alunecări, prăbuşiri). La nivelul comunei Poieni se remarcă solurile silvestre brune, brune acide şi podzolice brune . Acestea sînt favorabile domeniului de utilizare silvico-pastoral cu culturi specifica muntelui: cartofi, ovăz, grîu de primăvară . Ele sunt supuse proceselor de eroziune în funcţie de fragmentarea reliefului şi de cantități sporite de precipitaţii, astfel încât se recomandă utilizarea lor ca fînețe, păşuni şi bineînţeles ca suprafeţe împădurite.
Varietatea şi dispunerea în trepte a reliefului, alături de zonalitatea climatică reprezintă principalii factori care condiţionează formarea și răspîndirea asociaţiilor vegetale şi animale, un rol hotărâtor jucându-l şi omul. La altitudini mari cu prelungiri pe interfluvii se dezvoltă etajul subalpin caracterizat prin pajişti cu asociații de graminee şi numeroase dicotiledonate în alternanță cu suprafeţe mai extinse de tufişuri (jnepenișuri. aricacee), domeniu ideal de păşunat, iar afinul şi mărişorul oferă cantități apreciabile de fructe . Etajul forestier este diferenţiat pe subetaje (răşinoase, făgete şi stăjerete), ocupînd prin plimele două suprafeţe mai mari în cadrul comunei, ultimul fiind răspândit cu precădere în partea de est, sud—est s acesteia. Suprafaţa pădurilor ocupă în comuna Poieni 8.0408 ha, cifră care reprezintă mai mult decât suprafaţa terenurilor agricole.
Fauna urmează dispoziţia zonală a vegetaţiei. Cele mai reprezentative specii cinegetic sînt: ursul brun, vulpea,căprioarele, mistreţul, diferite specii de păsări, precum şi peşti ( mai ales păstrăvi şi lipani).

Bibliografie:
1. Al.Roşu, Geografia fizică a României. Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1973
2.Victor Tufeșcu, România—natură—om—economie, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1974.
3. Grigore B.Pop : România—geografia economică, partea I, Oradea, 1972.
4. Judeţele patriei. Cluj, Editura sport-turism, Bucureşti